Poezii clasice de citit la o înmormântare

Când cuvintele proprii nu ajung, poezia ni le împrumută pe ale ei. Aceste poezii și versuri se citesc de generații la despărțiri, în România și în lume.

Versuri foarte îndrăgite

• Mihai Eminescu, „Mai am un singur dor”: „Mai am un singur dor: / În liniștea serii / Să mă lăsați să mor / La marginea mării”. Poate cea mai senină despărțire din poezia românească, cerută adesea chiar de cei care se pregătesc de drum.
• Mihai Eminescu, „La steaua”: „Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem, și nu e”. Lumina care continuă să ajungă la noi și după stingere — imagine de neuitat pentru cei rămași.
• Octavian Goga, „Bătrâni”: „De ce m-ați dus de lângă voi, / De ce m-ați dus de-acasă?”. Versuri despre dorul de părinți și de casă, recitate de generații întregi.
• Mary Elizabeth Frye, „Nu sta plângând la mormântul meu”: celebrul poem englezesc în care cel plecat se regăsește în vânt, în zăpadă și în lumina dimineții — tradus și citit la despărțiri din toată lumea.
• Lucian Blaga, „Gorunul”: o meditație blândă despre moarte ca liniște a firii, pentru cei care caută mai degrabă pace decât patos.

Cum alegi

• Să sune a persoana iubită. Un poem solemn pentru cineva plin de haz nu se potrivește; există texte luminoase pentru vieți luminoase.
• Scurt și citit rar. Opt versuri bine rostite ajung mai departe decât trei pagini.
• Citește-l cu voce tare înainte: unele poezii sunt minunate pe hârtie și imposibile cu vocea frântă. Pregătește o rezervă sau pe cineva care să continue.

Dincolo de înmormântare

Poezia aleasă poate rămâne pentru totdeauna în memorialul său, ca epitaf sau în cuprinsul poveștii sale. Iar dacă persoana avea propria poezie preferată, aceea este, fără discuție, cea care trebuie citită.